CT „Petru Mușat” din Suceava, vizitat de o delegație franceză de la Liceul „Ambroise Paré” din Laval: Au fost stabilite detaliile privind viitoarele mobilități ale elevilor suceveni în Franța


Intră acum și în grupul de

Din dorința de a oferi liceenilor oportunitatea de dezvoltare, prin construirea parcursului de orientare şcolară și inserţie pe piaţa muncii ca vector al succesului, inclusiv cel școlar, Colegiul Tehnic ,,Petru Mușat” Suceava implementează, pe durata a 2 ani şcolari 2020-2021 şi 2021 – 2022, proiectul cu titlul «Trouver sa voie… Oser l’Europe!»  un proiect de Parteneriat Strategic finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, în parteneriat cu Liceul «Ambroise Paré» Laval, Franţa (coordonator proiect).

În perioada 18 – 20 octombrie 2021 a avut loc prima mobilitate din cadrul proiectului, vizită pregătitoare în cadrul căreia cei trei profesori de la liceul «Ambroise Paré» : Guillaume Delhommeau, Claudine Pouteau, Séverine Rolan, împreună cu partenerii de la Colegiul Tehnic ,,Petru Mușat” Suceava : director Maria Teodoreanu, director adjunct Niculina Ciosnar, profesor coordonator Daniela Sandu şi membrii echipei de proiect, profesorii: Cristina Cujbă, Corina Hrimiuc, Dana Simion, au identificat activitățile care se vor desfăşura în cadrul mobilităţilor elevilor.

Profesorii francezi au avut oportunitatea să compare sistemul de învăţământ liceal francez cu cel român, au descoperit oferta educaţională a Colegiului Tehnic ,,Petru Mușat” Suceava prin cele 3 rute de formare, liceu tehnologic, școala profesională și învățământ postliceal, precum şi învăţământul dual. Vizita sălilor de clasă, a laboratoarelor, atelierelor şi a spaţiilor auxiliare a continuat cu prezentarea proiectelor  implementate   în vederea construirii parcursului de orientare şcolară și inserţie pe piaţa muncii,  activitate care a oferit oportunitatea realizării unui schimb de bune practici.

Atelierul de lucru ,,Planul meu de carieră” sub coordonarea prof. Gabriela Daniliuc i-a ajutat pe  elevii din cadrul proiectului să parcurgă principalele etape din  realizarea unei cariere, imaginându-şi viaţa lor peste 10 ani. Rolul important al consilierii şcolare în vederea orientării şcolare a fost evidenţiat de vizita Cabinetul de Asistență Psihopedagogică care oferă consiliere individuală, consiliere de grup, intervenții la clasă, precum şi activități  și acțiunidin proiecte ce vizează sfera educațională. Programul a fost întregit de întâlnirea online cu reprezentanţii agenţilor economici, parteneri de practică ai Colegiului Tehnic „Petru Muşat” Suceava şi cu reprezentanţii  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Laurenţiu Lupu, Director Resurse Umane la Ambro Suceava ,  prima firmă din judeţ care a solicitat, în 2017, înfiinţarea primei clase de învăţământ dual din judeţ, calificarea operator în fabricarea celulozei şi hârtiei, a prezentat parcursul profesional al elevilor care au făcut parte din această clasă. Anca Capverde, purtător cuvânt al AJOFM a prezentat rolul Agenţiei şi principalele programe de pregătirea profesională şi de îndrumarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Vizita Alianţei Franceze din Suceava şi întâlnirea cu lector univ. dr. Mariana Șovea, director a prilejuit descoperirea oportunităţii realizării de  activități de educație profesională și lingvistică. Astfel, elevii francezi, în binom cu elevii români,  vor derula ateliere practice în decursul lunii noiembrie. Colaborarea cu Alianţa Franceză este o continuare a activităţilor din luna iunie: activitatea « Pourquoi choisir le tourisme comme métier ? » şi ediția a 9-a Concursului Județean de Limba Franceză – «La Dictée Lavalloise ».Partenerii francezi au participat la activitatea online «Rencontres francophones», în cadrul   proiectului  «Les après-midi francophones – la Francophonie dans la communauté», sub egida  Alianţei Franceze din Suceava. În discuţiile cu profesorii de limba franceză din judeţul Suceava au fost abordate subiecte precum: sistemul de învăţământ din Franţa, oferta educațională a liceelor, planurile-cadru, sistemul de orientare şcolară, studiul limbilor străine, dimensiunea europeană și proiectele Erasmus +.

Partenerii francezi au vizitat una din cele mai dinamice instituții de învățământ superior din Europa de Est, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, președinte de Onoare al Alianței Franceze din Suceava a prezentat facultăţile şi programele de studiu, proiectele internaţionale desfăşurate, activităţile Centrului de Reuşită Universitară Suceava, precum şi dimensiunea francofonă a Universităţii. S-au stabilit atelierele   din cadrul proiectului care se vor defasura în luna noiembrie.

 Fiind în desfășurare, proiectului internaţional « Trouver sa voie… Oser l’Europe ! »  se bucură de implicarea activă și susținută a elevilor participanți, împletind entuziasmul și seriozitatea în formarea unui ciclu de învățare continuă. Rezultatele așteptate pentru elevii participanți sunt: cunoaşterea pașilor necesari pentru orientarea către o carieră de succes, dezvoltarea abilităților interpersonale și a competențelor specifice care să le permită fie accesul pe piața muncii, fie continuarea studiilor, consolidarea competenţelor lingvistice, sociale și culturale, în contextul inserţiei profesionale.

Prof. Coordonator proiect – Daniela Sandu


Intră acum și în grupul de